Aplicaţia SII Analytics, cea care va permite agenţilor SRI să afle în 3 secunde totul despre tine

0
596

Sute de agenţi ai Serviciului Român de Informaţii, dar şi spioni ai SIE, vor avea acces la aplicaţia SII Analytics care va permite ofiţerilor de informaţii să afle în timp real informaţii din bazele de date ale instituţiilor publice. Aplicaţia va fi folosită şi de toţi angajaţii instituţiilor de stat care vor avea baze de date interconectate, însă fiecare funcţionar va avea acces restricţionat în funcţie de atribuţiile din fişa postului. Acest sistemul pentru care SRI a început procedura de achiziţie are puterea să caute orice informaţie în toate bazele de date ale statului român, inclusiv să depisteze o persoană numai după o fotografie.

Mai multe ONG-uri au lansat deja o scrisoare publică în care acuză că proiectul ar încălca drepturi şi libertăţi fundamentale, afectând şi dreptul la viaţă privată şi siguranţa datelor personale. APADOR-CH, împreună cu alte trei organizații neguvernamentale, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europeane, Ministerului Fondurilor Europene, premierului, Ministerului Comunicaţiilor, Comisiei parlamentare de control a SRI şi CSAT, în care solicită anularea licitației și a proiectului SRI care „încalcă drepturile fundamentale ale omului”.

Reprezentanţii SRI au declarat, într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al instituţiei, că ONG-urile nu s-au informat înainte să tragă semnale de alarmă cu informaţii incorecte.

„Nu ne-au contactat pentru a ne cere vreo informaţie legată de acest proiect. Poate că este şi vina noastră că nu ne-am oferit noi să-i chemăm la o discuţie pentru a le explica despre ce este vorba”, a spus Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI. „Proiectul nu este o ameninţare la adresa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Altfel nu ar fi eligibil UE”, a mai explicat SRI.

Conform reprezentanţilor SRI, SII Analytics va permite accesarea tuturor bazelor de date ale instituţiilor publice, altele decât cele cu informaţii secretizate cum e baza operativă a MAI, bazele de date ale serviciilor secrete sau alte baze de date cu informaţii clasificate.

„Proiectul are ca scop modernizarea şi eficientizarea activităţilor interne ale instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea fenomenelor de terorism, crimă organizată, corupţie şi evaziune fiscală, printre instituţiile publice beneficiare fiind MAI, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi SRI”, se arată în prezentarea concepută pentru a explica jurnaliştilor în ce constă SII Analytics.

Reprezentanţii SRI au încercat să explice că un astfel de sistem este folosit şi în democraţii consolidate. În Europa astfel de sisteme au Anglia sau Germania. Peste ocean, în SUA, folosesc aşa ceva NSA şi CIA. Cu SII Analytics intrăm şi noi în rândul ţărilor cu sisteme moderne în domeniul informaţiilor”.

„Sistemul poate fi comparat cu un pod care leagă mai multe insule şi permite căutări complexe sau alte sarcini specifice”, au explicat reprezentanţii SRI.

„Insulele” sunt bazele de date informatice existente la diverse instituţii. Un exemplu e baza de date a Serviciului Evidenţa Populaţiei, unde sunt toate cărțile de identitate cu toţi românii care au peste 14 ani.

Super-aplicaţia SII Analytics va accesa si baza de date a Registrului Comerţului, unde sunt toate firmele înregistrate în România, sau baza de date de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară care ţine evidenţa terenurilor, caselor şi apartamentelor cu proprietarii lor.

„Pentru suspecţii de terorism această funcţie este foarte importantă. La Frontieră de va putea verfica, după poză, dacă nu cumva persoana a mai intrat în ţară sub alte indetităţi. Sistemul va analiza toate fotografiile stocate şi îl va recunoaşte pe suspect în ele. Dacă a folosit dublă identitate va fi descoperit acest lucru” au mai explicat reprezentanţii SRI.

O altă funcţie a super-aplicaţiei SII Analytics este transmiterea de alerte către utilizatori, pe criterii prestabilite de aceştia. Spre exemplu, un analist care monitorizează zonele unde acţionează ISIS ar putea să prestabilească în sistem cererea ca automat să fie transmisă o listă separată cu toate persoanele care intră în ţară venind din ţări cu risc. Un alt analist ar putea să ceară în sistem ca atunci când intră în România mai mult de zece persoane dintr-o ţară cu potenţial  de risc să-i fie trimis un sms cu o alertă. Inspectorii anti-fraudă ai ANAF ar putea seta o alertă pentru situaţia în care într-o zi se înregistrează returnări de TVA mai mari de o anumită sumă şi aşa mai departe.

Este ceva ce aplicația SII Analytics nu poate face. Se conectează la Internet, dar nu foloseşte camerele sistemelor de supravegere video din spaţii publice şi nu interceptează comunicaţiile persoanelor. De asemenea, aplicaţia nu are acces la bazele de date private, cum sunt datele furnizorilor de telefonie mobilă şi date. Există chiar şi baze de date publice care nu sunt conectate în super-aplicaţie pentru că instituţiile care le gestionează nu şi-au dat acordul. O astfel de situaţie este la Ministerul Justiţiei. Datele din portalul instanţelor, ECRIS, nu vor putea fi conectate cu SII Analytics. Nici baza de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu va fi conectată în aplicaţia aceasta.

LEAVE A REPLY